Salutare, sunt Grandmaster.
Când eram doar un pui de băiat, am dat peste un VHS porno în playerul tatălui meu, crezând că-s desene animate. Soc și groază - și un pic de bucurie, să recunoaștem - nu erau desene, era porno. Așa mi-a început educația sexuală, nu cu albine și flori, ci cu gemete și acțiune explicită. A fost o revelație; ceva s-a mișcat, s-a trezit în mine.
Anii au trecut, iar eu am evoluat. De la o trecută implicare în diverse domenii, inclusiv ezoterism și practici de tantra yoga, am descoperit tehnici vechi și antice care păreau inițial destinate echilibrării și vitalizării chakrei a doua, sau a chakrei sacrale, așa cum este cunoscută în limba sanscrită.
Aceste exerciții, practicate zilnic, erau menite să promoveze fertilitatea, sănătatea masculină și echilibrul hormonal. Însă, fără să știu, am descoperit că ele aveau un efect neașteptat asupra dimensiunilor mele anatomice. Totul a început după ce partenera mea m-a întrebat, uimită: "Ba, ție încă îți mai crește?". Această întrebare mi-a deschis ochii și m-a îndemnat să explorez mai adânc această direcție.
Ceea ce am descoperit ulterior m-a uimit și m-a intrigat. Am început să cercetez mai adânc și să explorez diferite tehnici și metode care ar putea avea un impact semnificativ în acest sens.
Și să știi, există un motiv solid pentru care informațiile astea nu sunt la îndemâna tuturor. Lumea filmelor pentru adulți și industria farmaceutică au un interes să țină anumite "secrete" bine ascunse. Dacă toată lumea ar ști cum să se "îmbunătățească", multe din produsele lor nu și-ar mai găsi locul pe piață.
Anume de aceea aleg să rămân anonim. Nu e vorba de frică, ci de prudență. Odată ce începi să spui adevărul despre mărirea penisului, te faci țintă pentru cei care vor să păstreze acest secret bine închis. Anonimitatea mea e o garanție că aceste informații pot ajunge la tine fără să-mi pun capul pe buturugă.
Așadar, am decis să fac ceva ce n-a mai făcut nimeni în România. Sunt aici să-ți spun că, da, poți să-ți mărești penisul. Și nu, nu prin operații dubioase care nici măcar nu îți măresc penisul ERECT, ci doar taie tendoanele ca să atârne mai jos, dând impresia că e mai mare, sau prin metodele pe care le vinde orice sex shop la capătul străzii, cu creme expirate sau pastile obosite, astea-s țapă.
Ți-o spun pe șleau, dacă crezi că asta e vreo soluție miraculoasă, genul de chestie care se rezolvă peste noapte fără să miști un deget, ești în locul greșit. Nu e nicio soluție miraculoasă, nu e ca în reclamele alea penibile de pe internet. Nope, astfel de minuni nu există. Chiar și eu, plecând de la o dimensiune... să zicem, normală, am reușit să adaug 3.2 cm lungime și 0.9 cm în grosime în doar 12 luni. Nu a fost ușor, mai ales că pe vremea aia nu aveam toată tehnologia și informația de azi.
Acum, după ani de cercetări și experimentări, am pus la punct acest curs, "Bigger & Better", care îți poate tăia din timpul de muncă, aducându-te de la A la B în 7-9 luni. Dar nu te păcăli: e nevoie de muncă zilnică, de implicare, de dedicare. Dacă ai încercat vreodată să slăbești, să te pui în formă, sau să obții acel râvnit six-pack, știi exact la ce mă refer. Nimic bun nu vine ușor.
Dacă nu ești genul care poate să se dedice și să muncească pentru ce vrea, mai bine închide pagina asta acum. Cursul ăsta nu e un bilet de loterie, e un plan de bătaie. Și dacă te-apuci și după o săptămână renunți, plângându-te că "nu funcționează", te-ai înșelat singur.
Dar, dacă ești dispus să-ți asumi angajamentul, să muncești pentru visul tău, să oferi partenerelor tale experiențe de neuitat, atunci, prietene, hai să vorbim serios. Îți propun un angajament de 12 luni - un an în care să lucrezi zilnic, pas cu pas, pentru a-ți atinge obiectivul. Vei dedica acest an transformării personale și, crede-mă, efectele se vor vedea nu doar în dimensiunea penisului tău, dar și în încrederea de sine, în relațiile tale, în întreaga ta viață.
Gândește-te la impactul pe care îl va avea asupra vieții tale, la schimbarea în percepția propriei masculinități, la boost-ul de încredere. Și dacă poți schimba ceva atât de personal și intim, ce limite mai ai? În fond, acesta e doar începutul, primul pas spre a-ți realiza că poți schimba orice în viața asta, dacă doar îți dorești cu adevărat.
Așa că, dacă nu ești gata să te dedici, să nu-ți pierzi timpul. Dar dacă vrei să faci o schimbare reală, să le dai partenerelor tale motive să țipe de plăcere, să te uiți în oglindă și să zici "Da, domnule, asta e scula unui bărbat adevărat", atunci bine ai venit în club, Gentleman’s Club, Where men come to Grow.
Cu tot respectul și sinceritatea,
Grandmaster.